O nouă taxă pentru șoferii auto. 2018, anul scumpirilor!
ianuarie 16, 2018
Noi taxe rutiere în Slovenia pentru vehiculele de peste 3,5 tone
ianuarie 23, 2018

Încă din primele zile ale anului, prețurile carburanților au crescut

În numai câteva zile, preţurile carburanţilor au început să crească. Şi nu se vor opri tot anul. Specialiştii avertizează că va fi tot mai greu să întreţinem o maşină.

În 2018, toate drumurile şoferilor duc la faliment. Un plin de combustibil a ajuns un lux. La pompe preţul pentru benzină a crescut deja cu 3-4 bani faţă de săptămâna trecută. La motorină avansul este chiar mai mare. În unele benzinării, majorarea este şi de 10 bani.

Şi totuşi, datele publicate în decembrie de Comisia Europeană, arată că avem printre cei mai ieftini carburanţi din UE. Preţul mediu al unui litru de benzină în ţara noastră era de 1,11 euro, echivalentul a 5,1 lei. Preţuri mai mici se găseau doar în Polonia şi Bulgaria. Din păcate, nu avem motive să ne bucurăm.

2018 este un an plin de cheltuieli pentru şoferii români. Odată cu creşterea barilului de petrol va creşte şi preţul la carburanţi la noi în ţară. Mai mult, Inspecţia Tehnică Periodică va trebui făcută mai des pentru maşinile mai vechi de 12 ani şi, nu în ultimul rând, taxa auto va fi reintrodusă- încă nu se ştie sub ce formă- de guvernanţi.

Aşa că mulţi români încep să se orienteze spre maşinile electrice, scutite de taxa auto. Curentul este relativ ieftin şi numărul de staţii a evoluat în 2017. Acum, avem mai multe decât bulgarii, polonezii sau grecii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.